Centrul Judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale gorj
Ion Cepoi - Managerul CJCPCT Gorj
Femeia! Eternă Evă!
Femeia ca viață, dragoste, echilibru, liniște, jertfă, zâmbet, lacrimă, sărut!
Femeia ca stâncă și fir de nisip risipit în clepsidră!
Femeia ca mit, ca istorie, ca ritual!
Ca umbrelă de soare și pelerină de ploaie!
Ca icoană și templu păgân!
Ca primă ninsoare și ultimă furtună!
Femeia ca anotimp!
Ca pod între ce este și ce va fi!
Ca punte între două lumi!
Femeia ca ilustrată cu flori de câmp, ca lan de grâu cu maci înfloriți, ca steag de luptă!
Femeia ca început și sfârșit de lume!
Femeia ca ramură de măslin!
Ca dar de la Dumnezeu!
Femeia!
*
La mulți ani, Doamnă!
8 martie
Sunt fiul unei bucovinence născută la Igești, Storojineț, care a crescut și trăit până în 1944 la Cernăuți.
Și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru privilegiul de a fi fost fiul ei!
În '44, din pricina războiului, mama a suferit drama refugiului, ajungând în cele din urmă la Tg-Jiu. Cei trei frați mai mari au fost înrolați în armata sovietică și pentru că au dezertat, încercând să ajungă în Regat, au fost împușcați pe noua graniță. Din aceste motive, bunica mea și sora mai mică a mamei au fost deportate și nu s-a mai știut nimic niciodată de ele.
La 20 de ani, mama avea părul alb.
Amintirile mamei au devenit amintirile mele. Le-am adăugat altele și nu am judecat istoria...
De mic, mama îmi povestea despre Bucovina. În mintea mea era un ținut fabulos în care se nasc mamele tuturor copiilor din lume! Când făceam vreo ispravă mai deocheată, îmi spunea zâmbind că dacă nu sunt cuminte o să plece în Bucovina. Eu luam în serios vorbele ei și încercam să nu o supăr. Până la următoarea năzbâtie, desigur!
Când aveam câțiva ani, m-am trezit într-o dimineața fără ea. Am crezut că din pricina mea plecase în Bucovina aceea de care îmi tot vorbea. Dar nu - mi-a spus tata - nu plecase, era la spital. Nu știam ce e un spital. Am mers împreună acolo și, când am vazut-o în sala/ salonul acela sărăcăcios și străin, am crezut ca acolo era Bucovina și am întrebat-o plângând de ce Bucovina ei e așa de mică și de ce nu vine cu mine acasă!...
... În 1990, după ani de căutare a unor rude rămase dincolo de graniță, am reușit să ajung cu mama la Cernăuți. Statistic, i-au trebuit 56 de ani să străbată câteva sute de km că să ajungă în locurile copilăriei și adolescenței.
Am fost în Igești, am văzut Siretul unde se scălda cu frații și sora ei, am urcat dealul spre Miculici - cătunul în care s-a născut, am trecut pe lângă biserica satului și am văzut dincolo de ea locul în care cândva au fost o casă și o familie...
Când urcam dealul, mi-au dat lacrimile. Mama îmi tot spunea că la mijlocul lui era o troiță. Era tot acolo! Iar mama, care avea anii pe care îi avea, odată ajunsă la troiță, a rostit cu năduf: Ce Dumnezeu s-o fi întâmplat cu dealul ăsta de a crescut? Când eram eu aici era mai mic!
Atunci am plâns pentru mine. Ce să-i spun? Că dealurile nu cresc? Ori că dânsa nu mai era copilul care-l urca dintr-o suflare? Nu puteam, așa că i-am zis că da, în timp și dealurile cresc!...
Am văzut apoi "Mica Vienă", Cernăuți. Gara, Parcul, Centrul, Casa Aron Pumnul, Universitatea, Teatrul, am trecut Ceremușul... Superb oraș, minunat, cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată! Orașul mamei!...
Am revenit în '93. Am băut apă din Siret și am simțit că locurile acelea fac parte din mine. Pentru totdeauna!
Et în Cernăuți ego!
Dumnezeu să-l apere de cei răi!
Și da, mama a avut dreptate! Vine o vreme când și dealurile cresc!
La multi ani femeii !
Mesaj de 8 martie pe timp de război
președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți
E greu să găsești cuvinte pentru o adresare către femei în aceste timpuri aducătoare de moarte. Gingașe, grijulii, zâmbitoare... în aceste zile de război în Ucraina ele devin luptătoare, scut și înger păzitor. Luptă alături de ostași, evacuând răniții de pe câmpul de luptă, își salvează copiii din casele ruinate de bombe, stau de veghe lângă răniți în spitale, nasc în adăposturi pentru a continua neamul luptătorilor pentru libertate. Tradițional în această zi le ofeream flori, câutam cuvintele potrivite pentru a le crea buna dispoziție. Dar astăzi, când florile se ofilesc sub uraganul de foc, le oferim ce ne-a mai rămas – recunoștința sufletelor noastre. Ne închinăm în fața voastră, dragi și scumpe mame, soții, surori, iubite, pentru că vă îndepliniți cu jertfire de sine datoria sfântă, pentru că întruchipați toate împreună sacrul simbol de Patrie, Țară, Iubire....care, până la urmă, vor învinge războiul !.
”Mă gândesc ca Dumnezeu a vrut sa vin în Romania, a fost un drum predestinat, Am scapat de razboi si am reusit sa imi aduc si familia aici!”
ipostaze
Fotografii realizate in Ucraina, 2022
