Bine ati venit pe site-ul oficial al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Gorj

           

 

 

 

  

Este un aşezământ cultural aflat sub autoritatea Consiliului Judeţean Gorj.

Având ca atribuţii fundamentale cercetarea, conservarea, protejarea, transmiterea, promovarea şi punerea în valoare a culturii tradiţionale a Gorjului, precum şi promovarea şi punerea în valoare a creaţiei artistice contemporane a judeţului, CJCPCT Gorj îşi asumă responsabilităţi de:

- centru ştiinţific şi metodologic pentru aşezămintele culturale din judeţ (case de cultură, cămine culturale, centre culturale, universităţi populare), pe care le coordonează, monitorizează, consiliază şi sprijină profesional, logistic şi, după caz, financiar, în realizarea politicilor culturale locale;

- centru cultural pe segmentul cultură populară şi cultură de performanţă (festivaluri şi concursuri folclorice, literare, muzicale, coregrafice, de teatru, de umor; târguri ale meşterilor populari, revitalizare obiceiuri şi tradiţii; tabere de cercetare etnofolclorică; tabere de creaţie artistică; saloane şi expoziţii de artă

populară, plastică, fotografică, cinematografică; editare şi sprijin de specialitate pentru editarea de reviste culturale, monografii ale localităţilor sau personalităţilor, studii de folclor şi istorie culturală, albume, pliante etc.).

Dacă până în anul 2004, inclusiv, CJCPCT Gorj avea ca unic instrument profesional Agenda culturală anuală, începând cu 2005 activitatea instituţiei a fost reformată fundamental. S-a realizat astfel o strategie pe termen scurt şi mediu, cu o anume proiecţie pe termen lung, în care s-a avut în vedere:

- analiza pertinentă a punctelor slabe şi a punctelor tari ce definesc personalitatea instituţiei;

- cunoaşterea şi analiza oportunităţilor, disfunţionalităţilor şi agresiunilor care caracterizează mediul social, economic şi cultural gorjean;

-  conceperea şi derularea activităţii în funcţie de programe şi proiecte culturale structurate astfel încât să vină real în sprijinul nevoilor culturale ale comunităţilor cărora li se adresează.

În realizarea atribuţiilor sale, CJCPCT Gorj şi-a propus ca obiective profesionale următoarele:

1. Realizarea programului multianual ,,Rădăcini”, specializat pe problematica actuală a culturii tradiţionale (populare)

Proiecte incluse în Program:

- înfiinţarea de Centre culturale în zone de mare tradiţie şi/ sau oportunitate culturală;

- cercetarea şi înregistrarea primară a tradiţiilor culturale ale judeţului prin înfiinţarea şi desfăsurarea Taberei anuale de cercetare etnofolclorică ,,C-tin Brăiloiu”;

- înfiinţarea de muzee/ colecţii muzeale mixte şi specializate în teritoriu, astfel încât până la finele anului 2012 astfel de aşezăminte să existe în toate localităţile de reşedinţă din Gorj;

- editarea de monografii ale localităţilor judeţului;

- revitalizarea meşteşugurilor tradiţionale prin organizarea de târguri locale, judeţene, regionale, naţionale, internaţionale ale meşterilor populari şi participarea la manifestări de gen în ţară şi străinătate: Târgul meşterilor populari din România, Târgul de Crăciun, Târgul meşterilor populari olteni;

- promovarea specificităţii locale prin organizarea de târguri de produse tradiţionale (mică industrie ţărănească, gastronomie, decoraţiuni etc.), care să dubleze toate festivalurile sau concursurile folclorice de anvergură judeţeană, regională sau naţională;

- sensibilizarea administraţiilor publice locale ca acest gen de proiect să fie unul intercomunitar, la care să participe cel puţin localităţile vecine celei organizatoare;

- conservarea şi promovarea muzicii populare tradiţionale prin organizarea de către CJCPCT Gorj a Festivalului de muzică lăutărească ,,Gena Bârsan” Tg-Cărbuneşti;

- organizarea, de către fiecare localitate de reşedinţă din Gorj, a unei Sărbători comunitare anuale (Zilele localităţii, Fiii satului, nedeie, obicei, datină, hram, târg etc.);

- revitalizarea activităţii corale, prin instituirea manifestării ,,Corala gorjeană”;

- organizarea, în parteneriat cu instituţiile culturale judeţene şi aşezămintele din teritoriu, a festivalurilor şi concursurilor prevăzute în Agenda Judeţului;

- transformarea Simpozionului naţional ,,Satul românesc tradiţional” în Simpozionul ,,Satul românesc-sat european” şi adăugarea unei componente lucrative structurii acestuia ;

- înfiinţarea de zone/ arii culturale protejate (arhitectură populară, lăutari, meşteşuguri şi obiceiuri pe cale de dispariţie etc.);

- realizarea - prin Editura CJCPCT Gorj - de studii, pliante şi albume cuprinzând informaţii privitoare la zestrea istorică, culturală şi turistică a localităţilor;

- înfiinţarea ,,Revistei Jiului de Sus”, ca publicaţie bianuală de specialitate a aşezămintelor culturale din judeţ;

- organizarea unor activităţi de aniversare/ comemorare a unor mari personalităţi de gen, precum şi de atestare de localităţi, instituţii, organisme de impact zonal sau naţional;

- promovarea imaginii culturale a Gorjului;

- înfiinţarea Bibliotecii de specialitate a CJCPCT Gorj;

- întocmirea şi completarea Fişei culturale a fiecărei localităţi din judeţ;

- realizarea Băncii de date şi valori ale culturii tradiţionale a Gorjului.

2. Realizarea programului cultural multianual ,,După Brâncuşi”, specializat pe problematica creaţiei artistice contemporane

Proiecte incluse în Program:

- adăugarea dimensiunii internaţionale a festivalurilor organizate în regie proprie: Festivalul de literatură ,,Tudor Arghezi”, Festivalul de umor  ,,Ion Cănăvoiu”, Salonul de caricatură, Gorjfest - Tabără şi Salon de arte vizuale;

- realizarea, cu o parte a creaţiilor expuse în Salonul internaţional organizat cu prilejul închiderii Festivalului, a unei Colecţii de artă contemporană, care să intre, într-un termen scurt, în circuitul cultural naţional şi internaţional;

- reformarea Atelierului Naţional de Poezie ,,Serile la Brădiceni”, amplificarea programului la două zile, din care prima, itinerantă, să ofere participanţilor recitaluri poetice, actoriceşti şi muzicale în locaţii precum: Cheile Sohodolului, Cheile Olteţului, Peştera Muierilor etc.;

- reluarea, sub forma unei Tabere de creaţie, a iniţiativei Caravanelor culturale de la Tismana, organizate în primele decenii ale secolului XX de către tipograful târgujian Nicu D. Miloşescu şi în care mari actori, scriitori, plasticieni, muzicieni, jurnalişti creau/ evoluau la Tismana şi făceau cunoscute în ţară localitatea şi Gorjul;

- înfiinţarea, menţinerea şi sprijinirea financiară adecvată a revistei de cultură “Portal Măiastra”.

3. Coordonarea şi monitorizarea activităţii aşezămintelor culturale din judeţ

Proiecte incluse în Program:

- realizarea Seminarului metodic anual ,,Strategii şi politici culturale în Gorj”, cu participarea tuturor directorilor de aşezăminte din teritoriu;

- acordarea de sprijin calificat în vederea întocmirii dosarelor pentru accesarea de fonduri pentru construirea, reabilitarea şi dotarea de sedii ale aşezămintelor culturale din mediul rural şi mic urban;

- realizarea de deplasări metodice săptămânale în teritoriu pentru activităţi de monitorizare a performanţelor aşezămintelor culturale şi pentru acordarea de sprijin metodic conducerilor acestora;

- transmiterea, prin scrisori metodice la nivel de teritoriu, de recomandări privind strategii culturale judeţene, modalităţi tehnice de realizare a programelor şi proiectelor culturale, informaţii privind legislaţia culturală specifică aflată în vigoare.

Organizator în regie proprie şi/ sau în parteneriat cu instituţii culturale şi administrative locale, uniuni de creaţie, asociaţii şi fundaţii româneşti şi internaţionale a peste 100 de manifestări judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale, CJCPCT Gorj poate fi considerat cel mai important actant cultural la nivelul localităţilor Gorjului.

Ion Cepoi, director CJCPCT Gorj

                         

                                                                                                         

 

 

 

 

 

                                                  

Contact:

CJCPCT GORJ

TARGU-JIU, JUD. GORJ

Str. Eroilor nr. 15-17

Cod postal: 210135

            0253/213.710

       

 

        traditii_gorj@rdslink.ro

 

 

 

Last update: 28.01.2010